Şi Canada, şi Québec-ul şi-au anunţat planurile în materie de
imigraţie pentru 2012. Ambele guverne îşi propun menţinerea numărului
actual de imigranţi admişi (pentru cei care nu ştiu încă, provincia
Québec are dreptul să-şi aleagă singură imigranţii). La belle province
vrea să pună accentul pe diversitate, în vreme ce federalii sunt
interesaţi să găsească soluţii pentru reducerea interminabilelor liste
de aşteptare.
Marea noutate anunţată de ministrul federal al Imigraţiei, Jason
Kenney, priveşte sponsorizarea imigrării părinţilor şi bunicilor
(proces numit, în Québec, “parrainage”). Se poate spune deja că de
aceste măsuri va depinde, în parte, votul pe care conservatorii îl vor
mai primi din partea minorităţilor etnice. Iar votul etnic a fost
foarte important pentru conservatori la ultimele alegeri.
Pe scurt: Canada nu va mai accepta, pentru cel puţin doi ani, cereri
de reîntregire a familiei. O măsură necesară, spune ministrul, pentru a
se regla lunga listă de aşteptare din prezent: 165.000 de persoane, cu
un timp mediu de aşteptare de 7 ani. Anual, Canada primea 40.000 de
cereri pentru sponsorizarea părinţilor şi bunicilor, din care aproba,
tot în medie, 17.500. În anul 2010, însă, au fost acceptate doar 15.500
de cereri.
Pentru a îndulci această măsură, Guvernul va accepta până la 25.000
de rude sponsorizate pe an, din actuala listă de aşteptare. Şi, cel mai
important, a creat o “superviză”: o viză specială, pe 10 ani, pentru
părinţi şi bunici. Ea va putea fi cerută de la 1 decembrie 2011, iar
timpul pentru tratarea dosarelor va fi de 8 săptămâni.
Noua viză va permite deţinătorului să stea în Canada o perioadă
neîntreruptă de până la 24 de luni, faţă de 6, cât permitea actuala viză
turistică. Costul “supervizei” va fi de 150$. De remarcat că pentru
acest tip de viză pot aplica toţi părinţii şi bunicii, nu doar cei
care aşteaptă un răspuns la o cerere de reîntregire a familiei.
Condiţii pentru “superviză”
Există, desigur, câteva condiţii care trebuie îndeplinite pentru a obţine “superviza”. Iată-le pe cele mai importante:
- o asigurare medicală, cumpărată de la o companie canadiană, pentru
cel puţin un an de zile (preţul minim al acesteia este undeva peste
1.000$);
- un examen medical complet, ca acela cerut oricărui candidat la rezidenţă permanentă, pentru obţinerea intrării în Canada;
- o invitaţie şi o declaraţie din partea familiei canadiene, prin
care aceasta se angajează să ofere părintelui chemat sprijin financiar
pe toată perioada.
În răstimpul de doi ani în care nu se vor mai accepta noi cereri,
Ministerul Imigraţiei speră să găsească soluţia care să permită
continuarea procesului de reunificare familială. Este cert că actualul
sistem nu este viabil, iar schimbările posibile vizează, între altele,
modificarea condiţiilor financiare pe care trebuie să le îndeplinească
cei care fac o cerere de aducere definitivă în Canada a unui părinte.
Pe ansamblu, Canada vrea să primească, în 2012, între 240.000 şi
265.000 de imigranţi, din toate categoriile. Dintre ţările dezvoltate,
este cea care acceptă cel mai mare număr de imigranţi pe cap de
locuitor.
http://www.paginiromanesti.ca/
Hi..Any tips on how I can increase my chances of immigrating to Canada?
RăspundețiȘtergereThis really depends on your situation and with not very much info its hard to say. However, one easy way to double your chances of getting into Canada is by using your spouse to your advantage (if you have on). If both you and your spouse look for a job then even if only one of you finds one then other can automatically come along and get an open work permit. I found this tip in this article: www uniivaa com learn more how to double your chances of getting ninto Canada.
Ștergere